Angajări, joburi/ locuri de muncă în Cluj-Napoca

Află mai multe

Vrei să faci parte din echipa WellCode? Vei avea șansa să lucrezi cot la cot cu experții noștri, de la
care vei învăța foarte multe lucruri noi și vei avea ocazia să te dezvolți pe plan profesional. Nu mai
pierde timpul, căci am scos pe piață mai multe locuri de muncă, în Cluj Napoca! Da, fix așa cum
auzi! WellCode face angajări în IT, în Cluj!

Există oameni și oameni. Unii vor doar să facă bani. Alții vor să schimbe lumea. Trebuie să existe și
locuri pentru cei care vor să schimbe lumea. Locuri care să nu le tocească ambiția și pasiunea.
Locuri în care să le crească aripi de cunoaștere și încredere. WellCode e unul dintre ele. Pentru că
WellCode are o echipă de invidiat, pregătită de unii dintre cei mai buni experți în programare,
marketing si vânzări din lume. Și pentru că WellCode are, prin serviciile sale, un mare impact în
dezvoltarea și prosperitatea oamenilor.

Specialiștii noștri, cu experiență la Google și Facebook, au perfecționat cea mai eficientă metodă de
a învăța programare de la zero. Practic, orice absolvent al mentoratului WellCode poate învăța cu
ușurință orice limbaj de programare – lucru care îi aduce o mare versatilitate profesională și îl ajută
atunci când aplică pentru diverse joburi în Cluj – Napoca sau oriunde în lume. WellCode își propune
să ajungă cea mai importantă platformă de mentorat pentru programare din România și, în viitor,
una dintre cele mai importante din lume.

 

De fapt, tot ceea ce facem este să-i ajutăm pe oameni să-și descopere potențialul. E extraordinar, nu-
i așa?

Nu e ușor să convingi pe cineva că poate obține libertate și împlinire în viață. Nu e ușor să îi câștigi
încrederea. Pentru asta ai nevoie de disciplină, pasiune, integritate, perseverență și dorință de
dezvoltare. Calități pe care le vei găsi la toți membrii echipei WellCode.

Întrebarea este: le putem găsi și la tine? Dacă da, nu mai sta pe gânduri. Consultă oferta de locuri de
muncă în Cluj – Napoca și aplică! Facem angajări în Cluj și poți deveni chiar tu colegul nostru!

Nu e ușor să schimbi lumea. Nu o poți face doar visând, trebuie să și lupți pentru asta. Dacă vrei cu
adevărat și ești convins că poți, vino să ne cunoaștem. Poate o schimbăm împreună. WellCode are
pentru tine locuri de munca, în Cluj Napoca, astfel încât să nu-ți mai amani visurile.

Angajări WellCode

Valorile noastre

✅ Disciplină

✅ Dorință de dezvoltare

✅ Integritate

✅ Comunicare

✅ Pasiune

✅ Perseverență

Angajări în Cluj – Napoca WellCode – Poziții
disponibile

Aplică chiar acum pentru una din următoarele poziții disponibile în oferta de angajări IT, în Cluj-
Napoca, din cadrul companiei noastre.

Joburi în Cluj - Napoca- Customer Success Advisor
Client Success Advisor WellCode

Ce așteptări avem de la tine dacă vei trece de interviu, după ce aplici la oferta de joburi în Cluj-Napoca, din cadrul companiei noastre?

  • Să lucrezi full time alături de echipa WellCode în biroul nostru din Piața Cipariu, Cluj-Napoca.
  • Să menții un nivel ridicat de comunicare, atât în call-uri 1:1, cât și în scris, cu clienții WellCode și să fii de un real ajutor pentru restul echipei.Să actualizezi toate statisticile de care avem nevoie pentru cea mai bună supraveghere a progresului clienților.
  • Flexibilitatea în gândire, precum și cea a programului de lucru sunt abilități indispensabile când vine vorba de această poziție.

Datorită meseriei care se desfășoară în totalitate online, trebuie să știi să folosești calculatorul foarte bine. De asemenea, trebuie să ai un laptop de pe care să poți lucra.

Nu ai nevoie de experiență în domeniu, dar trebuie să fii foarte determinat pentru a ajunge în echipă.

Programul de lucru este flexibil, dar va trebui să te adaptezi necesităților clienților noștri.
Salariul este de 2500 de lei net. În funcție de progresul tău și de target-urile pe care le atingi, vor exista și bonusuri pe măsură.

APLICĂ ACUM → LOCURI DE MUNCĂ CLUJ NAPOCA

Joburi în Cluj – Napoca - Coach & Web Developer

Te-ai întrebat vreodată cum se desfășoară o zi din viața celor care te ajută să înveți programare? Ai observat cum viața ta s-a schimbat în bine în cadrul programului de mentorat, și acum îți dorești să ajuți și tu pe cineva?

Noi îți putem oferi această oportunitate acum! Facem angajări, în Cluj Napoca!

Vei avea șansa să lucrezi cot la cot cu experții noștri, de la care vei învăța mult mai multe lucruri și vei avea ocazia să te dezvolți pe plan profesional, dar și personal.

În cadrul poziției de coaching există posibilitatea de promovare, după care poți activa ca web developer pentru a dezvolta aplicațiile noastre web, dar și pentru a obține experiența necesară unui programator de succes.

Determinarea și priceperea sunt un factor extrem de important pentru echipa WellCode.

Așadar, dacă te numeri printre cei mai buni, vei lucra cu clienții noștri și vei contribui la progresul lor pe platforma internațională.

Ce așteptări avem de la tine?

Căutăm colaborare pe termen lung, cu oameni serioși, astfel că, după angajare, vei putea să te
alături echipei de coaching și programare din Cluj-Napoca pentru o perioadă de cel puțin un an.

Profită de această oportunitate! Consultă oferta de locuri de muncă în IT și aplică pentru poziția de coach și lucrează împreună cu echipa WellCode.

APLICĂ ACUM PENTRU LOCURI DE MUNCĂ CLUJ NAPOCA

Locuri de muncă - Digital Marketing Specialist (Junior/Mid/Senior)
Candidatul ideal

Candidatul ideal

Dacă TU EȘTI o persoană:

– pasionată de marketing și vrei să înveți mereu lucruri noi din domeniu;
– organizată și harnică;
– atentă la detalii și scrii texte coerente și fără greșeli;
– care caută mereu să aibă un impact mai mare și să își desfășoare activitatea într-un domeniu
interesant și provocator.

Dacă TU AI:
– experiență profesională de minimum 1 an sau ești proaspăt absolvent.

Atunci aplică pentru poziția de Digital Marketing Specialist

Primești puncte bonus dacă ai experiență pe unul dintre domeniile:
– Copywriting
– Email marketing
– Paid Ads (Facebook/Google)
– Community management
– WordPress / funnel building

Angajări IT în Cluj – Napoca: Descrierea jobului

Cerințe locuri de muncă Cluj Napoca – WellCode

Experiență profesională – minimum 1 an sau proaspăt absolvent
Scrii texte coerente și fără greșeli în română și engleză
Utilizare Google Drive – nivel mediu
Înveți și te adaptezi repede la tot ce ține de tehnologie

Responsabilități

În funcție de experiența ta și aria pe care vrei să te dezvolți vei lucra pe o parte din
următoarele:

Crearea și analiza performanței campaniilor pe social media (Facebook, Instagram, YouTube, etc.)
Crearea și analiza performanței campaniilor de email
Google/Facebook ads – creare și optimizare
Gestionarea și creșterea comunității noastre de pe Facebook și Reddit
Creare și editare de funnel-uri de pe WordPress și Clickfunnels
Realizare de materiale foto/video

Beneficii:
– Lucrul alături de specialiști ce au colaborat cu Google și Facebook și care au creat un business de
succes de la zero;
– Lucrul pentru una dintre companiile de top din România în domeniul educației IT;
– Mentorat de specialitate de la experți de top la nivel mondial și național din domeniul
marketingului;
– Faci parte dintr-o echipă de profesioniști în domeniu; mediu de lucru dinamic care te ajută să te
dezvolți;
– Atmosferă de lucru plăcută, lucrăm serios, dar facem multe glume și suntem cu zâmbetul pe buze;
– Feedback constructiv;
– Venit net începând de la 2500 de lei (dacă ești junior);
– Oportunități reale de promovare în funcție de experiență și performanță;
– Lucrezi pentru o companie care schimbă în bine viața clienților. Vezi câteva recenzii ale clienților
noștri pe pagina WellCode Păreri.

Descrierea companiei

Dornici de a schimba lumea, serioși, pasionați de muncă și de progres. Așa ne caracterizăm echipa
pe scurt, la locul de muncă. Pasiunea pentru ceea ce facem vine din dorința de a îmbunătăți viețile

oamenilor, de a le arăta că pot obține libertate și împlinire la job. Suntem foarte exigenți atunci când
vine vorba de extinderea echipei și căutăm oameni cu aceleași valori și credințe ca ale noastre.
Disciplina, punctualitatea și dorința de dezvoltare sunt unele dintre cele mai importante valori ale
fiecărui membru al echipei WellCode.

APLICĂ ACUM PENTRU LOCURI DE MUNCĂ CLUJ NAPOCA

Locuri de muncă IT - Client Acquisition Specialist

Angajari WellCode

 

WellCode nu e o companie ca oricare alta, de aceea nu căutăm colegi ca oricare alții. Facem
angajări în IT, în Cluj – Napoca, și căutăm oameni speciali, pasionați de programare și dornici să
muncească pentru a-și construi o carieră solidă.

Oferim cele mai bune servicii de mentorat în programare din România. Practic schimbăm viețile
oamenilor în bine, oferindu-le libertate și împlinire. Avem nevoie de tineri ambițioși care să îi
convingă că putem face asta. Ești unul dintre ei?

Cred că deja ți-ai dat seama ce fel de persoană căutăm. Serioasă, responsabilă, punctuală.
Organizată, capabilă să găsească soluții, exigentă. Cu spirit de echipă, communication skills și
multă ambiție.

Cu alte cuvinte, un fel de super-erou. Pare o glumă, dar cam așa este. Pentru clienții noștri, pe care
îi vei ajuta să se reinventeze, chiar vei fi un super-erou. Peste câțiva ani, când vor ajunge departe, își
vor aminti de tine cum i-ai convins să-și schimbe viața în bine.

Totuși, ca nivel de calități profesionale, nu trebuie să fii super-super, dimpotrivă.
Să știi să utilizezi un laptop și Google Drive. Să vorbești engleză măcar la nivel mediu. Să ai zero
experiență sau peste 8 luni experiență. Hai că nu e mult! Mai importante sunt calitățile umane.
Restul se învață, și preferăm să te învățăm noi cum trebuie.

Ca orice super-erou la începutul carierei, vei avea nevoie de mentori buni. Ai găsit
locul potrivit, căci avem locuri de muncă în IT disponibile, așa că poți veni și tu în echipa
WellCode! Vei lucra cu oameni cu experiență la Google și Facebook, care au construit acest
business de la zero. Vei învăța de la experți în vânzări de nivel mondial – ce companie mai poate
promite asta? Să mai spunem că o să ai niște super-colegi? O super-atmosferă de lucru?

Oportunități reale de promovare? Bonusuri de performanță? E de la sine înțeles.

Cât despre salariu, iată-l: 3000 lei net. Dacă vorbești engleza bine și optezi pentru
tura de noapte, 4500 lei net. La care se adaugă bonusurile de performanță, în medie de 500 lei pe
lună.

Salariu interesant pentru un început. Ocazia de a învăța de la niște oameni cu expertize unice de
nivel mondial. Ocazia de a lucra pentru o companie cu ambiții de top. Ocazia de a schimba în bine
viața oamenilor (iată niște opinii aici WellCode Păreri).

Ce poate suna mai bine decât toate acestea la un loc?

APLICĂ ACUM – LOCURI DE MUNCĂ CLUJ NAPOCA

Locuri de muncă în Cluj - Napoca - Executive Assistant

Candidatul ideal

Dacă TU ești o persoană organizată, atentă la detalii și punctuală.
Dacă TU vrei să pui la punct fiecare detaliu administrativ din companie.
Dacă ȚIE îți place să te mândrești cu calitatea muncii tale.

Cerințe

Ușurință în utilizarea laptopului
Utilizare Google Docs – nivel mediu
Experiență profesională – minimum 1 an
Limba Engleză – nivel mediu
Cunoștințe de drept și contabilitate reprezintă un bonus

Descrierea jobului

Responsabilități

Verificarea și corectarea documentelor (contracte, oferte, anunțuri)

Creare și menținerea statisticilor cu privire la cheltuieli și încasări

Programare de meeting-uri

Cerere și prelucrare de informații de la clienți și colaboratori

Plasare și preluare de comenzi pentru cele necesare biroului

Beneficii

Lucrul alături de specialiști ce au colaborat cu Google și Facebook și care au creat un business de succes de la 0.

Formare profesională în domeniu; învățare continuă, rigurozitate, performanță.

Atmosferă de lucru plăcută, echipă tânără și dinamică; feedback constructiv

Venit net de 3500 de lei și bonusuri de performanță în funcție de realizări

Lucrezi pentru o companie care schimbă în bine viața clienților. Iată câteva recenzii ale clienților noștri pe pagina WellCode Păreri

Descrierea companiei

Dornici de a schimba lumea, serioși, pasionați de muncă și de progres. Așa ne caracterizăm echipa pe scurt, la locul de muncă.

Pasiunea pentru ceea ce facem vine din dorința de a îmbunătăți viețile oamenilor, de a le arăta că pot obține libertate și împlinire la job.

Suntem foarte exigenți atunci când vine vorba de extinderea echipei și căutăm oameni cu aceleași valori și credințe ca ale noastre. Disciplina, punctualitatea și dorința de dezvoltare sunt unele dintre cele mai importante valori ale fiecărui membru al echipei WellCode.

Dacă sunt și valorile tale, nu mai sta pe gânduri și aplică la oferta de locuri de muncă în IT, din cadrul companiei noastre!

APLICĂ ACUM

Locuri de muncă în Cluj - Napoca - Marketing Internship

Dacă îți place să scrii text persuasiv și vrei ca articolele tale să fie motivul pentru care oamenii acționează, citește mai departe.

De ce să lucrezi cu noi?

Lucrezi alături de oameni cu experiență, oameni care au creat un business de succes de la 0 după ce au lucrat la Google și la Facebook.

Vei acumula cunoștințe valoroase de vânzări, business și marketing.

Ești înconjurat de o echipă de top.

Îți oferim un mediu în care poți să înveți și te poți dezvolta cu ajutorul training-urilor pe care le punem la dispoziție.

Contribui la o schimbare majoră în țară. Ajutăm zeci de oameni săptămânal, iar unora chiar ajungem să le schimbăm viața radical. Vei învăța zilnic despre dezvoltare personală, business și marketing.

Ai posibilități de promovare. Nu ne dorim să creăm joburi unde să te plafonezi. Oamenii care
demonstrează că sunt serioși și disciplinați avansează la nivelul următor;

Lucrezi pentru o companie care schimbă în bine viața clienților.

Iată câteva recenzii ale clienților noștri pe pagina WellCode Păreri.

Cerințele jobului
Vei lucra full time alături de noi în biroul nostru din Piața Cipariu, Cluj-Napoca;

Vei scrie copy pentru reclame, social media, site;

Vei crea articole de blog;

Vei face A/B testing pe site și vei păstra statisticile cu performanța;

Vei crea campanii de mail;

Te vei ocupa de componenta SEO a textelor de pe site, social media si blog;

La cerere te vei ocupa de texte pentru diferite campanii și colaborări.

APLICĂ ACUM: LOCURI DE MUNCĂ CLUJ NAPOCA

    Angajări în Cluj – Napoca – Cum aplic?

    Ca să aplici, trimite un email la adresa andreea@wellcode.com, în care să specifici:

    De ce vrei să lucrezi cu noi
    Ce anume te face potrivit pentru job în cadrul companiei noastre
    Un număr de telefon la care să te putem contacta
    CV-ul tău
    Tipul tău de personalitate (dă testul de pe https://www.16personalities.com/)

    În cazul în care te considerăm un candidat potrivit, vom stabili împreună un interviu online pentru a
    discuta mai multe detalii despre locurile de muncă în IT disponibile.

    Încă nu ești convins?

    Ce spun clienții

    Te așteptăm la sediul nostru!
    Strada Fluierașului nr. 6, Cluj-Napoca

    Încă nu ești convins?

    Te așteptăm la sediul nostru!

    Strada Fluierașului nr. 6, Cluj-Napoca

    Articole recente pe blog

    Ce face un analist programator? Descopera toate detaliile!

    Domeniul IT este, fără îndoială, cel mai bine plătit domeniu de activitate și atrage din ce în ce mai mulți simpatizanți. Unul dintre cele mai vânate joburi și pe care se înregistrează și unul dintre cele mai mari deficite de personal îl reprezintă cel de programator....

    3 citate din Steve Jobs care îți vor schimba complet mindset-ul!

    Chiar și la mai bine de 10 ani de la moarte, Steve Jobs are în continuare milioane de fani în întreaga lume, ceea ce îi poate conferi cu ușurință titlul de superstar al industriei IT (deși, în prezent, concurența din partea lui Elon Musk este acerbă). Indiferent că...