Omul sfințește locul, însă sunt și situații în care locul își pune puternic amprenta asupra stării tale psihice și îți influențează în mod critic performanța profesională. Astfel, dacă îți desfășori activitatea remote și te simți sufocat de mediul de acasă, caută o evadare care să te ajute să te motivezi și să îți mărești productivitatea.

Alegerea unor locuri de lucrat în București sau în țară potrivite este cheia succesului. Evadează din cotidian și renunță la rutină, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Există o mulțime de variante de locuri de lucrat în București, în țară sau în lume, de unde poți să te motivezi și să te mobilizezi pentru a-ți desfășura activitatea la cel mai înalt nivel.

Iată cele mai relaxante locuri de unde poți lucra atunci când îți desfășori activitatea remote:

  • cafenea – a lucra remote are avantaje, însă sunt zile în care nu te poți face că nu simți dezavantajele. Îți este dor să socializezi, să simți energia oamenilor din jur, astfel încât să te mobilizezi și să reușești să îți duci la îndeplinire task-urile și să ai rezultate remarcabile. Satisfă-ți această nevoie și, totodată, răsfață-te cu o cafea bună într-o cafenea drăguță, adaptată cu locuri de lucrat în București, dar și în țară. Există o mulțime de astfel de locuri în care spațiile au fost special concepute, iar oamenii vin și profită de mediul relaxant pentru a-și realiza sarcinile de la birou. Un astfel de loc este și o oportunitate de a cunoaște oameni noi, cu același stil de viață ca al tău;
  • parc – vremea frumoasă ajunge uneori să te facă să privești cu nostalgie pe fereastră și să visezi la timp liber. Nu mai amâna momentul și profită din plin de fiecare clipă și fiecare rază de soare. Ia-ți laptopul și ieși la aer, în parc. Fie că alegi să lucrezi de pe o bancă, fie îți iei cu tine pătura și te relaxezi pe iarba verde, cu miros proaspăt, cu siguranță te vei simți liber, sentiment care te va inspira și îți va oferi un plus de energie, astfel încât să reușești să îți îndeplinești toate obiectivele de pe ordinea de zi;
  • hub – au fost înființate locuri de lucrat în București, dar și în țară, special pentru cei care lucrează independent sau în regim remote. Aceste hub-uri recreează atmosfera de la birou, de care îți este atât de dor, astfel încât, pentru o zi, să poți să îți satisfaci nevoia de socializare. Faptul că te vei înconjura cu oameni concentrați, care lucrează, te va ajuta și pe tine să te motivezi și să găsești noi resurse de energie pentru a-ți finaliza task-urile de pe lista de ”To do”-uri;
  • mare – nu te rezuma la locuri de lucrat în București, căci atunci când lucrezi remote ai libertatea de a o face de oriunde, așa că o excursie la mare merită luată în considerare. Indiferent de sezon, a lucra dintr-o cafenea sau terasă cu vedere panoramică la mare, briză curată și atmosferă plăcută îți va oferi un plus de energie și te va ajuta să te concentrezi mai bine la ceea ce ai de făcut;
  • munte – o mini-vacanță la munte este binevenită oricând, așa că poți profita de faptul că nu ești obligat să lucrezi de la birou și să îmbini utilul cu plăcutul. Ia-ți laptopul, urcă-te în mașină și, în câteva ore, vei putea ajunge într-un loc cu aer curat și relaxant, care să îți devină spațiu de lucru. 

Alegerea spațiului din care să lucrezi în București sau în țară atunci când îți desfășori activitatea profesională în regim remote ține doar de personalitatea și creativitatea fiecăruia dintre noi. Dă frâu liber imaginației și alege locul care să te inspire și care să te elibereze de sentimentul că munca te ține captiv, mai ales dacă lucrezi ca programator. 

Dacă nu mai ești mulțumit de jobul actual, oricând e momentul pentru o schimbare. (Citește AICI cum trebuie să arate CV-ul tău dacă vrei să obții un job mai bun în domeniul IT). Redescoperă-ți motivația și dragostea față de domeniul tău de activitate, într-un mod inedit și care să te reprezinte.