CV-ul personal reprezintă primul contact pe care îl ai cu viitorul tău potențial angajator. Acesta
trebuie să îți reflecte pregătirea, performanțele profesionale, cât și personalitatea și plus valoarea pe
care o poți aduce echipei și companiei în care dorești să te integrezi. Din acest motiv, modul de
structurare a CV-ului este extrem de important și necesită o atenție foarte mare.
Personalizarea CV-ului te va ajuta să atragi atenția angajatorului suficient încât să observe calitățile
tale atât profesionale, cât și personale. Din acest motiv, aplicarea la un job sau internship cu un CV
de programator clasic, tip EuroPass, este preferabil de evitat.
”Keep it simple!” & ”Less is more!” sunt două noțiuni pe care trebuie să le ai în minte în momentul
în care începi scrierea unui CV programator. Alege un stil simplu și curat, realizat chiar de tine, într-
un template de Word.

Cum să structurezi un CV de programator?
Ajută recruiter-ul sau angajatorul să-și formeze o părere cât mai reală despre tine și experiența ta
profesională. Înainte de toate, trebuie să înțelegi că pe angajator nu-l interesează informații care nu
au legătură cu programarea. Chiar dacă nu ai experiență într-o companie, dar ai proiecte care să-ți
demonstreze skill-urile, acestea sunt utile.
Nu minți! Este recomandat să nu introduci informații neadevărate în CV sub nicio formă, mai ales
în ceea ce privește experiența și cunoștințele tale, pentru că vei pierde interviul în cazul în care vei
fi prins cu minciuna.
Un alt detaliu important este dimensiunea CV-ului. Acesta trebuie să aiba o pagină, nu mai mult,
căci este suficient încât să cuprinzi toate informațiile de interes pentru angajator.
Apoi, urmează formatul clasic: Experiență, Studii, Competențe. În cazul în care nu ai experiență
profesională în domeniul programării, poți menționa experiența la job-urile precedente, ce realizări
ai avut. La caregoria de studii, poți adăuga rezultatele obținute la Olimpiadele școlare sau
concursuri școlare. Pentru o fluență și o imagine mai bună, poți personaliza secțiunea ”Experiență”
astfel:
Portofoliu
Este o secțiune vitală și care poate face diferența între poziția de aspirant și cea de angajat în cadrul
companiei la care aplici. În cadrul acestei secțiuni, vei putea prezenta angajatorului în mod concret
ce știi să faci și unde ai aplicat cunoștințele de programare acumulate. De asemenea, este locul
perfect în care poți adăuga link-uri specifice la care ai lucrat. În cazul în care este vorba despre
informații confidențiale, este suficientă numai menționarea naturii proiectelor, gradul de participare
direct, tehnologiile folosite și zona în care ai lucrat și în care te-ai implicat cel mai mult.
O secțiune formată din maximum 3 proiecte de care ești mândru poate fi esențială pentru obținerea
job-ului mult dorit. Îți recomandăm să te concentrezi pe proiecte complexe, în care chiar să fi
implementat lucruri avansate. Mai puține, dar complexe, decât multe și mici.;
Technical Skills (tehnologii cunoscute)
Oferă o imagine cât mai clară angajatorului asupra competențelor tale profesionale și menționează
în CV-ul de programator skill-urile tehnice pe care le ai. Începe cu punctele forte și specifică exact
cât de bine le stăpânești. Pentru o imagine cât mai clară, poți folosi un sistem de notare de la 1 la 10
și să-ți acorzi note pentru modul în care reușești să performezi la fiecare în parte. Notează numai
tehnologiile la care excelezi, nu pe toate cele despre care ai o idee sau cunoștințe tangențiale;
Nu exagera cu enumerarea skill-urilor tehnice! Ar fi de preferat să nu enumeri mai mult de 5
tehnologii diferite, pentru că, în acest caz, riști ca nimeni să nu te ia în serios;

Secțiunea de competențe poate fi organizată astfel în cadrul unui CV de programator
original:
Hard Skills (competențe tehnice)
Competențe generale specifice industriei: baze de date, programare, analiză baze de date,
big data, business intelligence, AI, mobile development, web development, testare,
dezvoltare, debugging, algoritmică, cloud computing;
Limbaje de programare – C / C++, Python, Java, JavaScript, PHP, Ruby. Îți recomandăm
ca în CV-ul personal să nu menționezi mai mult de 3-4 limbaje. În caz contrar, va părea că
nu stăpânești niciunul și vei obține efectul contrar;
Tehnologii de Web Development – Angular JS (JavaScript), HTML5, CSS3, etc;
Mobile Development – iOS (ex: Objective – C), Android (ex: Java), APIs;
Baze de date – SQL server, Oracle, MySQL.
Un CV de programator poate fi creativ și personalizat cu ușurință, astfel încât să te pună în valoare
și să te ajute să te faci remarcat în ochii angajatorului. Urmează indicațiile de mai sus și convinge-
te! Dacă ai trecut de interviu și ai obținut deja job-ul, descoperă AICI câteva tehnici de a avansa
rapid ca programator.
Comentarii recente