Domeniul IT este, fără îndoială, cel mai bine plătit domeniu de activitate și atrage din ce în ce mai mulți simpatizanți. Unul dintre cele mai vânate joburi și pe care se înregistrează și unul dintre cele mai mari deficite de personal îl reprezintă cel de programator.

Ți-a ajuns de nenumărate ori la urechi acest termen și te-ai întrebat ce face un analist programator și de ce e atât de bine plătit? Nu este niciun mister și, dacă descoperi că te atrage, poți face și tu asta. Tot ce trebuie să faci este să te hotărăști, să te înscrii la mentoratul nostru și să te dedici atingerii obiectivului stabilit.

Ce face un analist pogramator

Ce face un analist programator?

Un analist programator se ocupă de analiză și de programare. În funcție de compania în care îți desfășori activitatea, aceasta poate înclina balanța mai mult spre partea de analiză sau spre partea de programare.

Activitatea unui analist programator presupune analizarea și dezvoltarea unor sisteme de informații. Un analist programator dezvoltă și scrie codul unor aplicații pentru sistemele în cauză. Astfel, în cazul în care vei urma cariera de analist programator, atunci vei fi și analist de sisteme și programator de aplicații.

Tot în sarcina unui analist programator intră și analiza și studierea arhitecturii de software și a procedurilor unei organizații. De asemenea, acesta se ocupă și de dezvoltarea soluțiilor de sisteme informaționale care să ajute compania respectivă să opereze mai eficient.

În concluzie, dacă îți dorești un răspuns scurt la întrebarea ”Ce face un analist programator?”, atunci acesta ar fi: ”Analistul programator este persoana care îmbină cunoștințele de business cu cele de programare, înțelegând totodată nevoile și limitările amândurora”.

Ce face un analist pogramator

Ce presupune poziția de analist programator?

  • Managementul datelor – sarcinile unui analist programator sunt complexe și, pentru îndeplinirea lor, specialistul trebuie să apeleze la o varietate de tehnici, precum data modelling. Cu ajutorul acestor tehnici, analistul dezvoltă sistemele informatice. Spre exemplu, data modelling-ul îi permite unui analist programator să vizualizeze procesul și fluctuațiile datelor, înainte ca programele să fie scrise. Totodată, un astfel de specialist IT calculează și de câtă memorie au nevoie computerele și la ce viteze trebuie să opereze. De asemenea, pregătesc grafice și diverse tipuri de diagrame pentru ca inginerii sau programatorii să le poată folosi în dezvoltarea sistemului. Un analist programator poate lucra, de asemenea, împreună cu programatorii la rezolvarea problemelor sau a bug-urilor identificate după implementarea versiunii inițiale. Din acest motiv, un analist programator trebuie, evident, să știe să scrie cod și să programeze;
  • Dezvoltarea de software – „analist programator” este denumirea oficială pentru programator, astfel că și el își poate pune amprenta și poate contribui la realizarea designului, la dezvoltarea și implementarea noilor programe și aplicații. După ce programele au fost scrise, un analist programator se ocupă de efectuarea unor serii de testări detaliate pentru a analiza informațiile și trendul datelor, astfel încât să mărească eficiența și performanțele sistemului;
  • Modificarea software-urilor deja existente – în această situație, un analist programator trebuie să analizeze posibilitățile de transfer tehnologic ale informațiilor din arhitectura software veche în cea nouă. Apoi, acesta are sarcina de a proiecta soluția, de a o implementa și de a o testa;
  • Project management – un analist programator are și rol de manager. Acesta va trebui să se ocupe de comunicarea cu ceilalți membri ai departamentului, pe care va trebui să-i facă să înțeleagă cum este sistemul informațional dezvoltat și cum poate servi la maximum interesele și nevoile companiei. De asemenea, un analist programator lucrează îndeaproape și cu liderii și conducerea companiei, motiv pentru care trebuie să aibă foarte bine dezvoltate abilitățile de comunicare. În unele situații, analistul se ocupă și de supervizarea instalării sau a upgrade-ului unor sisteme IT și se numește project manager. Astfel, un analist programator are și rolul de a monitoriza progresul proiectului și de a se asigura că sunt respectate toate deadline-urile, standardele de calitate, costurile și multe alte detalii;

Cu cât este plătit un analist programator?

Potrivit ultimelor rapoarte ale Institutului Național de Statistică, domeniul IT rămâne cel mai bine plătit domeniu de activitate. Totodată, acesta este considerat și printre domeniile de activitate care oferă cea mai mare siguranță financiară. Acest lucru se datorează cererii foarte mari de specialiști și a numărului foarte scăzut de programatori existent pe piață de muncă. 

Iată ce salarii se pot câștiga ca analist programator:

    • analist programator junior (0 – 2 ani experiență) – 3.000 – 4.500 de lei;

    • analist programator middle (2 – 4 ani experiență) – peste 5.000 lei, în funcție de domeniu și de specializare;

    • analist programator senior sau arhitect de sisteme IT, cu peste 5 ani experiență – salariul poate ajunge și la 10.000 de lei.

Pogramează o ședință de consultanță cu mentorii WellCode și află mai multe despre o carieră în IT și despre cum poți ajunge să înveți programare de la zero. Mai mult, dacă te tentează un job în IT, atunci înscrie-te la modulul de cursuri IT online gratuite și testează dacă programarea ți se potrivește.