Chiar și la mai bine de 10 ani de la moarte, Steve Jobs are în continuare milioane de fani în întreaga lume, ceea ce îi poate conferi cu ușurință titlul de superstar al industriei IT (deși, în prezent, concurența din partea lui Elon Musk este acerbă). Indiferent că ești sau nu utilizator al produselor Apple, trebuie să recunoști că influența acestui om și viziunea sa rămân neegalate, iar orice tânăr aflat la început de drum în domeniul programării are ce învăța de la el. Tocmai de aceea, în articolul de față, îți prezentăm cele mai inspirate citate ale lui Steve Jobs, care îți vor schimba în mod dramatic mindset-ul.

„Mindset” este un cuvânt pe care îl folosim de foarte multe ori în comunicarea noastră, întrucât mentoratele WellCode pun accent și pe schimbarea modului de gândire, pentru a atinge succesul ca programator, a te angaja la o uriașă companie multinațională și a câștiga mii sau chiar zeci de mii de euro ori dolari pe lună. Trainer-ii noștri specializați te motivează și te pun în mindset-ul potrivit pentru a-ți atinge scopurile cât mai repede, iar înțelepciunea din citatele lui Steve Jobs te va ajuta să înțelegi mai clar care este direcția în care să te îndrepți, dar și cum să parcurgi drumul îndelungat și de multe ori sinuos.

Fără alte introduceri, iată care sunt citatele din Steve Jobs selectate de către experții noștri:
„Concentrare și simplitate – aceasta a fost întotdeauna una dintre mantrele mele. Uneori, simplitatea poate fi mai dificilă decât complexitatea. Trebuie să muncești din greu pentru a-ți curăța mintea și a învăța să gândești simplu” – Cel mai relevant exemplu în acest sens este cursul nostru de Python, un limbaj de programare axat pe curățenia și simplitatea codului. Mentorii noștri profesioniști te vor ajuta să-ți schimbi viziunea de viață și să-ți stabilești un mindset de învingător, în timp ce îți dezvăluie know-how-ul necesar pentru a gândi logic, a te organiza și a scrie cod simplu și curat;
„Sunt convins că jumătate din ce face diferența între un antreprenor ratat și unul de succes este perseverența pură” – Poate nu vei deveni de la început antreprenor în domeniul IT, însă, și ca simplu programator, perseverența se poate dovedi decisivă. Tocmai de aceea, în cadrul mentoratului nostru, evoluția ta pe platformă va fi individuală, în ritmul tău, și te vei putea întoarce la teorie și asupra unei probleme de câte ori simți nevoia. Trainer-ii noștri te vor sprijini să depășești blocajele, însă nu îți vor oferi ei soluția, ci vei ajunge singur la ea și vei depăși toate obstacolele;
„Să fiu dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi se puteau întâmpla. Greutatea de a avea succes a fost înlocuită de ușurința de a fi din nou la început de drum. M-am eliberat și am intrat în cea mai creativă perioadă din viața mea” – Mulți dintre cei care aleg să urmeze cursurile WellCode nu sunt neapărat elevi de liceu sau studenți la Informatică ori Poli, ci persoane care caută reconversia profesională de la meseria pe care au practicat-o toată viața la domeniul IT, unul care îți aduce mult mai multe satisfacții (financiare, personale, în materie de flexibilitate, timp liber etc.). În concluzie, niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt și să-ți schimbi viața în mai bine!
Ce părere ai despre citatele din Steve Jobs selectate de noi? Știi altele mai bune? Abia așteptăm să le aflăm în secțiunea de comentarii!
Comentarii recente