Fiind pasionat de programare și într-o misiune de dezvoltare personală, Marius a dat peste serviciile WellCode. Iată experiența lui de până acum în cele 3 luni de când activează pe platformă și învață programare de la noi.
”Salutare! Numele meu este Marius Bârsan, am 31 de ani, locuiesc în Brașov și activez în domeniul ingineriei de 6 ani de zile. Aș dori să vă împărtășesc experiența mea din cadrul programului de mentorat cu cei de la WellCode, dar mai întâi doresc să vă transmit de când a început pasiunea mea pentru programare.
Ea a început încă din perioada liceului, când eram foarte pasionat de jocuri, jocurile video, un pic de partea hardware și de aplicațiile de editare video, audio. Mereu am fost curios, însă, cum au fost ele create de fapt. Ca profil de liceu am studiat mate-info, dar din păcate nu am intrat foarte mult în limbajul de programare și nu am rămas cu foarte multe informații din acea perioadă. Din anumite circumstanțe nu am continuat studiile pe același profi, dar am rămas în continuare cu această curiozitate.
De trei ani de zile eu am început un proces de dezvoltare personală în care mi-am propus să îmi dezvolt anumite arii din viața mea, arii din care făcea parte și acest domeniu al programării. Am început să mă informez cu privire la acest domeniu, să vizualizez cât mai multe cursuri, pentru a putea învăța mai ușor. Bineînțeles, am găsit o multitudine de cursuri care mai de care cu limbaje de actualitate, dar care, din punctul meu de vedere, necesitau o oarecare experiență în spate și cărora nu le vedeam aplicabilitatea.
Întâmplarea a făcut ca în urmă cu 3 luni să găsesc un video de prezentare al echipei WellCode pe rețelele de socializare, video care mi-a captat atenția și pe care am avut răbdarea să îl urmăresc până la capăt. Acolo se spunea că te pot învăța programare de la zero și că pe lângă îndrumarea de pe toată perioada programului de mentorat, ei vor fi alături de tine până la angajare. Asta mi-a oferit un anumit grad de încredere și de siguranță.
În continuare am început să vizualizez și mai multe video-uri despre activitatea lor, am înțeles și mai bine despre ce este vorba și am parcurs acel modul gratuit pe care ei îl pun la dispoziție. Parcurgând acel modul gratuit, am interacționat și cu platforma, care mi-a lăsat o impresie foarte bună de cât de organizată și cât de bine structurată era și am decis că de asta am eu nevoie pentru a-mi dezvolta abilitățile de programator.
După ce am parcurs modulul, i-am contactat pe cei de la WellCode și am susținut un interviu cu o discuție deschisă, unde le-am explicat de ce vreau să învăț programare, și am stabilit împreună scopurile și obiectivele pe care eu vreau să le ating. Sunt deja de 3 luni în acest program de mentorat și am ajuns la concluzia că eu am progresat mai mult decât mi-am imaginat eu la început că voi putea. Modul de învățare constă în accesarea în ordine a modulelor de pe platformă, care sunt alcătuite din lecții și probleme. Întreg procesul se bazează pe rezolvarea acelor probleme
Ce apreciez la această echipă este că pe lângă aspectele legate de programare, cei de la WellCode oferă și sfaturi în call-uri săptămânale legate de mindset, de cum să te organizezi, cum să îți urmărești progresul, cât de importantă este odihna și ce pași ar trebui să urmezi să ai puterea necesară de concentrare, energia necesară, și să îți atingi scopul cât mai repede și cât mai eficient.
Mi se pare foarte interesant modul lor de învățare, unde ne impulsionează să ne dezvoltăm și abilitățile de comunicare atunci când punem o întrebare sau atunci când explicăm o problemă pe care o întâmpinăm.
Conștientizez că asta ne va fi de foarte mare folos atunci când vom activa în domeniu, cât și în general. Modul lor de a răspunde la întrebări, dacă nu înțelegi scopul, poate deveni un pic frustrant, dar este de cele mai multe ori în așa fel făcut încât să ne ghideze către a găsi soluția sau răspunsul la întrebarea noastră. Nimeni nu îți va oferi răspunsul sau soluția pe tavă.
Consider că am făcut o alegere foarte bună, sunt foarte mulțumit de serviciile oferite și vreau să le mulțumesc pe această cale și s-o țină tot așa.
În încheiere, dragilor, ceea ce vreau să vă transmit, este că dacă și voi vreți să învățați programare și nu știți de unde să începeți, ce scopuri să vă stabiliți sau vreți să ajungeți la următorul nivel în programare și nu vă este clar cum să ajungeți acolo, vă recomand cu căldură echipa WellCode și programul lor de mentorat, pe care eu îl consider genial. Toate cele bune!”
Marius recunoaște că pe lângă a învăța programare, el se bucură de multe alte beneficii parcurgând programul nostru de mentorat. Își îmbunătățește disciplina, mindset-ul și are o imagine mai clară asupra propriilor sale obiective.
Pentru a-ți îmbunătăți și tu viața, accesează site-ul nostru WellCode și învață programare pentru a avea o carieră de succes în domeniu.
Dacă încă nu ești convins, află experiențele inspiraționale ale altor cursanți WellCode, accesând pagina noastră WellCode Păreri sau canalul de YouTube cu același nume.
Comentarii recente