Scopul lui Octavian este să își completeze veniturile. După 6 luni în care s-a bucurat de experiența programului de mentorat WellCode, el ne povestește în detaliu cum a fost acest drum parcurs și ce a avut de învățat în tot acest timp.
“Salutare! Numele meu este Octavian, am 48 de ani, lucrez în domeniul juridic de mai mult de 24 de ani și în urmă cu jumătate de an am luat decizia să îmi completez veniturile dintr-o activitate pe care aș putea să o fac part-time, remote sau, de ce nu, ca o colaborare pe niște proiecte.
M-am orientat către domeniul programării, domeniu care eu apreciez că este în continuă dezvoltare și în care cred eu că sunt șanse să găsesc să lucrez ceva așa cum îmi doresc.
Bineînțeles că după ce am luat această decizie am început să studiez mai multe oferte de cursuri de la mai multe școli care se ocupă cu treaba asta. Cu toate astea, am avut o oarecare reticență în a plăti un curs de Java, Python, JavaScript, web design sau orice altceva, pentru ca apoi, poate, după ce încep cursul și îl plătesc, să-mi dau seama că nu mi se potrivește, poate nu îmi place sau poate nu pot să fac lucrul acesta.
Într-una din zile, într-un moment de relaxare pe Instagram, am văzut o postare de la WellCode. M-am interesat despre ei, m-am uitat pe YouTube la mai multe tutoriale, am intrat și pe site-ul lor și am descoperit acolo cu bucurie faptul că există un modul gratuit. Lucrul acesta m-a îndemnat să parcurg acel modul gratuit și să văd dacă acest domeniu mi se potrivește, dacă înțeleg ceva, dacă pot să lucrez.
Am avut plăcuta surpriză să văd că am terminat relativ repede acel modul gratuit și că mi-a plăcut foarte mult și îmi place în continuare. De-abia aștept să îmi aloc o oră, două, trei pe zi pentru acest lucru, pentru a lucra în acest domeniu.
După ce am făcut acel modul, i-am contactat pe cei de la WellCode, am avut o discuție cu ei și am căzut de acord să urmez cursurile lor. Această decizie a fost una extraordinar de bună deoarece, în 6 luni de curs, începând din noiembrie 2020, am progresat foarte mult. Am început de la zero și am rezolvat între timp zeci de probleme de algoritm în C++.
Urmează să termin modulul și să dezvolt una, două, trei aplicații, lucru pe care abia îl aștept. Țin să îi felicit pe cei de la WellCode pentru modul în care înțeleg ei să predea. În continuare vă voi explica de ce cred că dacă nu voi reuși să-mi ating obiectivul cu ei, înseamnă că nu voi reuși cu nimeni.
Mie mi s-a părut foarte interesantă metoda lor de a organiza această pregătire. Programul de mentorat WellCode este unul complex, care te ia de la zero și te duce până în punctul în care poți participa la interviuri de angajare în domeniu, până în punctul în care ești în măsură să dezvolți singur, de la zero, aplicații și are foarte multe atuuri.
Primul dintre ele, care mi-a plăcut cel mai mult a fost că pot să îmi organizez singur timpul de învățare. Având deja un job, îmi era foarte greu să particip la niște cursuri organizate într-un program fix, adică zilnic într-un orar prestabilit. Programul meu variază de la zi la zi și nu aș fi putut fi sigur că pot participa mereu la o prezentare organizată într-un program fix.
Astfel, eu îmi organizez timpul și când îmi pot crea timp disponibil pe parcursul unei zile, accesez platforma și lucrez în ritmul meu. Nu mă forțează nimeni să termin un modul în 3 zile, în 5 zile sau 7 zile. Eu nu merg mai departe până nu înțeleg perfect un modul și până nu soluționez toate problemele de algoritm de la finalul acelui modul.
Un alt punct foarte important, care mi-a plăcut foarte tare, a fost modul în care ei te ajută să înțelegi lucrurile. Mai exact, eu nu am primit niciodată de la ei vreo rezolvare completă a unei probleme sau o soluție explicită, ci dimpotrivă, am primit mai multe sfaturi, din aproape în aproape, mai multe hint-uri, până când eu am reușit să-mi dau seama singur de rezolvarea unei probleme. Acest lucru mi se pare foarte important, deoarece, după ce am reușit să rezolv singur acea problemă și să înțeleg modul de rezolvare, cu siguranță că data viitoare când voi întâlni o problemă de acel gen sau o situație care să necesite o rezolvare prin acea metodă, o voi ști și nu va trebui să fac apel la Internet sau la alte surse pentru a găsi acolo inspirație.
Un alt punct foarte interesant și foarte bine organizat în programul de mentorat WellCode este reprezentat de seminariile sau call-urile care se desfășoară zilnic, seara de la ora 20:30 și la care participarea este facultativă, dar, desigur, dacă reușesc să particip la ele o fac cu mare plăcere fiindcă în cadrul acelor call-uri tehnice în care se rezolvă probleme de algoritmi am învățat foarte multe lucruri.
Aceste call-uri sunt foarte bune și foarte utile pentru a învăța a gândi un algoritm, a expune ceea ce vreau să fac ca programul să funcționeze, pentru a scrie codul, a-l verifica și testa. Ele se desfășoară în fiecare zi pe module de pregătire, ceea ce mi se pare foarte folositor și valoros.
Un alt punct foarte important în a învăța programare la WellCode, mi s-a părut modul cum ei îți sugerează sau te învață să-ți organizezi activitatea; modul în care ei evaluează periodic progresul tău plecând de la evoluția pe platformă, continuând cu rapoartele de progres săptămânale, în care, în afara evoluției în săptămâna respectivă și a timpului efectiv lucrat poți trece ceea ce ți s-a părut okay, ceea ce ai vrea să faci în săptămâna următoare de lucru, ceea ce îți dezvoltă un mod de gândire analitic, lucru care te învață să fii organizat și care sunt convins că îți asigură reușită nu numai în domeniul programării, dar chiar și în alte domenii.
Îmi place foarte mult și faptul că numărul de întrebări pe care poți să-l pui mentorilor este nelimitat, ba ei chiar te încurajează ca atunci când nu înțelegi un lucru, când nu știi să rezolvi o problemă, să pui întrebări, cât mai multe întrebări. Îmi place faptul că pot pune întrebări, că primesc răspuns la ele, am o nouă abordare sau viziune de rezolvare a unui algoritm în urma acestor răspunsuri; dacă mă poticnesc, pot să întreb de 40 de ori, de 50 de ori pentru rezolvarea unei probleme, nimeni nu se supără și nimeni nu se enervează. Răspunsurile vin destul de prompt la aceste întrebări și mă ajută să îmi dezvolt o gândire analitică.
De asemenea, foarte utile și importante mi se par call-urile care se organizează în fiecare duminică seara, call-uri de mindset, unde se prezintă anumite metode de concentrare, metode pentru a obține rezultate foarte bune, cât și metode prin care poți trece și peste momentele dificile.
Pe parcursul programului și eu am trecut prin momente cand aveam senzația ca n-am să mai pot merge mai departe, dar cu ajutorul acestor call-uri mi-am dat seama că nu eram eu singurul care aveam astfel de întrebări sau astfel de neliniști. Și alți colegi de-ai mei din program au trecut prin asemenea momente, dar le-au putut depăși. Aceste call-uri m-au ajutat să prind încredere, să merg mai departe, lucru care m-a ajutat să reușesc să ajung într-o fază destul de avansată din acest program până la îndeplinirea obiectivului meu final.
În încheiere, aș vrea să le transmit mentorilor de la WellCode faptul că le mulțumesc din suflet în primul rând pentru răbdarea pe care o au cu fiecare dintre noi și în al doilea rând pentru modul profesionist în care își fac treaba.
Îl felicit pe Petru pentru modul cuma gândit acest curs, acest program de mentorat, pentru faptul că a gândit și a înțeles faptul că nu fiecare dintre noi putem progresa în același ritm, că nu toți putem participa la cursuri într-un program fix și a acordat libertatea ca fiecare să lucreze atunci când poate și atât cât poate și pentru faptul că ne motivează tot timpul pentru a obține acest progres.
Sunt convins că la finalul cursului voi reuși să dezvolt singur aplicațiile dorite și voi reuși să-mi îndeplinesc obiectivul de a lucra pe proiecte, part-time, remote în acest domeniu care îmi place foarte mult.
Vă încurajez și pe voi dacă credeți că domeniul programării este unul dintre cele pe care ați dori să le urmați, să studiați măcar oferta programului de mentorat Wellcode și să vedeți despre ce este vorba, iar la final să luați decizia pe care fiecare dintre voi v-o doriți.”
După cum a spus Octavian, programul de mentorat WellCode are multe avantaje, pentru el cel mai important fiind faptul că îi permitea să învețe programare în ritmul său și după propriul lui program.
Pentru a descoperi ce alte avantaje mai are programul nostru de mentorat și pentru a afla alte impresii ale oamenilor care au lucrat cu noi, accesează WellCode Păreri.
Comentarii recente