Autor: Giulea Doru

Am intrat în program la sfârșitul lui octombrie, pe 29. Asta înseamnă că am aproape 19 săptămâni (4 luni și un pic).

Au fost săptămâni în care am avut poate doar 15-17 ore de muncă, dar și săptămâni în care am ajuns la aproape 30 de ore (27-29). Deci cumva am compensat și pot să zic că în medie am lucrat cam 20 de ore pe săptămâna.

În acest timp, am ținut să particip la cel puțin un call pe săptămâna și chiar asta am făcut. Nu cred că a fost vreo săptămâna in care să nu fi participat măcar la unul.

Ca să fiu sigură că nu omit nimic, o să iau fiecare aspect din program în parte:

Întrebările:

De când mă știu, am avut probleme când vine vorba de acest lucru. În sensul că mereu am avut un fel de frică să recunosc că nu am înțeles ceva și asta din două motive:

1. De multe ori (la școală) s-a întâmplat să predea profesorul o lecție nouă. Apoi să întrebe dacă s-a înțeles. Iar colegii mei să spună că “Da” / “Normal, e foarte simplu”. Deși eu nu înțelesesem lecția/problema, cumva faptul că ceilalți o vedeau ca fiind foarte simplă mă făcea să mă simt.. nu neapărat “proastă”, dar incapabilă să înțeleg un lucru ușor și evident pentru ceilalți. De asta, de “frică să nu mă fac de râs”, n-aveam curaj să-i cer profesorului să mai explice încă o dată.

2. În rarele dăți în care am zis până la urmă ce neclarități aveam, nu că dau vina pe altcineva sau ceva, dar ori îmi răspundea foarte vag. De parcă eu făcusem așa ceva toată viața și știam exact ce vrea să zică. Ori foarte.. “în scârbă” ca să nu zic că nu m-a luat în seamă. Asta m-a făcut să nu mai pun întrebări, pentru că le vedeam cumva useless. Până la urmă, după ce mi se răspundea nu înțelegeam mai bine sau știam mai multe decât înainte să întreb.

Experiența cu întrebările în program:

Pentru mine a fost surprinzător cât de mult accent se pune pe întrebări și pe cererea de explicații suplimentare în momentul în care ceva e neclar sau ne împotmolim.

1. În primul rând, pentru că am învățat diferența dintre a înțelege 80-90% și a înțelege 100%. Această diferență, relativ mică, face diferența mai departe. În informatică toate lucrurile se bazează unele pe altele. Începe de la ceva mic, simplu și din îmbinarea cu un alt concept de genul, rezultă ceva mai complex. Apoi mai complex și tot așa.

Astfel, dacă eu nu înțeleg cu exactitate ce face/cum funcționează un anumit concept nou, e clar că o să am o bază din ce în ce mai instabilă a programului pe care îl creez cu cât înaintez mai mult. Se pierde informație. 10% din lecția asta, 10% din următoarea și tot așa. Iar asta nu e deloc benefic scopului meu, ba dimpotrivă.

2. Trecând peste importanța lor, modul în care mi s-a răspuns… e un mod nou. Sincer, nemaîntâlnit în viața mea până acum. Și mi-a dat multă încredere în mine, întrucât:

  • Întâi pentru că am simțit că, într-un fel, cuiva chiar îi pasă de problema mea și mă ajută să o rezolv.
  • Și apoi pentru că în urma lor am rămas cu ceva. Am rămas cu ceva palpabil. Am rezolvat o problemă, un bug sau chiar doar o nelamurire legată de informație, de “teorie” pe care într-un final, am ajuns să o înțeleg.

Informația și partea tehnică:

Având în vedere că visul meu de ceva (mult) timp e să ajung programator, e clar că nu am scăpat de capcana tutorialelor de pe youtube și tot felul de freetrail-uri pe diferite site-uri de programare. Sincer, din cauza asta, când am intrat în program aveam impresia că eu deja știu câte ceva și că acum doar mă perfecționez pentru olimpiadă.

De aia (m-am uitat peste aplicația mea la ședința de consultanță) am scris la “Consider că programul a fost un succes dacă la final…”: “o să iau un premiu la olimpiadă”. Chiar nu exagerez. Dacă ar fi să completez acum câmpul ăsta, aș scrie: “Consider că programul a fost un succes dacă la final rămân întreagă la cap”. Acum că mi s-a explicat cu ce se mănâncă informatica, olimpiada, programarea și am trecut prin toate acele lecții, quiz-uri și probleme, pot să zic că atunci când am intrat în mentorat eram 0. Chiar și la conceptele pe care credeam că le știu.

Ca să nu mă lungesc și să nu reiau ceea ce au zis toți cei care au avut ocazia să parcurgă modulul, o să zic scurt. Modul în care sunt împărțite lecțiile, problemele, recapitulările și tot e exact ce trebuie.

Am făcut șiruri de numere, de caractere (habar nu aveam că se poate lucra cu litere și tot), că pot citi și afișa din fișier. Am lucrat cu matrici, am învățat recursivitate, backtracking, grafuri (de astea nici nu știam că există până acum o lună). Am făcut atâtea chestii super mișto. Am făcut tot felul de transformări, din caractere în numere, din numere în caractere, dintr-o bază în alta. Am făcut tot felul de frecvențe, sortări, intersecții, căutări. Am făcut problemele alea cu pachetele de resurse sau cele de fill cu recursivitatea. Chestii cumva “din viață reală”, cu adevărat folositoare, pe care nu mă gândeam că o să le învăț sau să le fac vreodată. Asta e așa.. un rezumat extrem de succint că să nu mă întind prea mult.

În timp ce am parcurs toate astea am avut o grămadă de probleme, bug-uri și greșeli, care acum mi se par atât de idioate. Pe care am reușit să le rezolv (uneori mai ușor, alte ori cu nervi întinși la maxim) cu ajutorul lui Andrei și Petru. Și de asta vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru tot suportul, sfaturile și îndrumările pe care mi le-ați oferit.

Mindsetul:

Îmi aduc aminte de cum eram și realizez ce probleme grave de mindset aveam. Pur și simplu am învățat atâtea.. real life hack-uri dacă vrei. Și m-am educat din punctul ăsta de vedere foarte mult. Nu aveam neapărat anumite opinii greșite. Ci poate nu aveam opinii deloc. Nu eram conștientă de toate cele din jurul meu și câte lucruri există în afara vieții ăsteia clișeice. Faci “studii” juma’ de viață ca să poți trăi de azi pe mâine cealaltă jumătate.

Am descoperit câte chestii pot face de fapt cu viața mea și mi-am deschis viziunea asta enorm. Am început să visez la cum vreau să fie viața mea cu adevărat. Cumva, când mă gândesc la “visul” ăsta al meu, mă încarc așa cu un boost de energie, de încredere, de… putere să continui cu asta, ca să zic așa.. Până să întru în program nu m-am gândit niciodată serios despre asta. N-am conștientizat niciodată importanța acestor lucruri.

Plus că aveam o grămadă de inhibiții. Mi-era foarte frică să încerc chestii noi. Mi-era frică de schimbare și să ies din zona mea de confort. De asta mi-a luat atât să încep să lucrez serios. Să încep să cer ajutor, să pun întrebări, să-mi contorizez progresul și așa mai departe. Aveam o impresie foarte proastă despre mine și nu știu în ce măsură s-a schimbat asta.

Oricum am înțeles că ceea ce pot realiza cu viață mea depinde doar de mine, de efortul pe care îl depund și de deciziile și compromisurile pe care le fac. Că nu trebuie să pun presiune pe mine când trec printr-o perioadă mai nasolă (care e normal să mai apară din când în când). Să dau tot ce am mai bun să depășesc aceste momente mai dificile cu calm, fără să disper.

Tot ce am scris mai sus sunt niște “must-uri” când vine vorba de o carieră de succes. Îți mulțumesc enorm Omer că m-ai făcut conștientă de ele. Habar n-ai cât de mult m-a ajutat tot ce mi-ai spus.

Comunitatea:

Prin intermediul acestui program chiar am dat de niște oameni efectiv geniali. Sunt super recunoscătoare pentru că am avut ocazia să-i cunosc. Dar mai ales pentru tot suportul, îndrumarea și ajutorul acordat atât al mentorilor, cât și al celorlalți cursanți de fiecare dată când am avut nevoie.

S-a afișat anunțul cu olimpiada exact cu 2 săptămâni înainte să o dau. De stres și disperare le-am zis alor mei ceva de genu că.. am intrat în program de atâta timp. N-am ajuns să fac probleme de olimpiadă. N-am făcut nimic. Cred că tot ce-am scris până acum dovedește exact contrariul.

Într-adevăr, nu am ajuns să fac probleme de olimpiadă până la olimpiadă. Dar eu tot am evoluat enorm față de cum eram acum 19 săptămâni, tehnic și psihic. Și până la urmă procesul ăsta tot era necesar pentru a ajunge să rezolv probleme de olimpiadă. Eu am fost tipul ăla care întâi a trebuit să dea burtă jos, cum zice Petru mereu, și abia apoi încep să facă mușchi. Și mă bucur în același timp că am realizat toate astea până în momentul de față. În sensul că mai am aproape 2 luni (o lună jumătate cred) la dispoziție să mai lucrez la asta.

M-am simțit destul de nasol în perioada asta și chiar m-a ajutat să scriu raportul ăsta ca să realizez și să clarific niște chestii în mintea mea.

Pentru alte experiențe ce au schimbat viețile oamenilor accesați pagina WellCode Păreri sau canalul de YouTube cu același nume.