Acum mai bine de 10 ani eram în clasa a 8-a și deja începeam să mă gândesc unde să dau la liceu. Spre deosebire de multă lume, eu deja mă gândeam ce înseamnă liceul pentru mine. Mă gândeam la ce pot să fac ca să am o carieră bună, să am o carieră de succes.

Ca foarte mulți copii, eram și eu pasionat de jocurile pe calculator. Și la fel ca mulți copii, părinții mei nu mi-ar fi cumpărat nici în ruptul capului un calculator performant de gaming. Și atunci la ce m-am gândit eu? Ok, trebuie să-mi găsesc un job cât mai repede ca să-mi aducă cât mai mulți bani. Știam că sistemele de gaming pe vremea aceea erau foarte scumpe.

Care sunt opțiunile?

Atunci am stat și m-am gândit ce posibilități am, care sunt domeniile din care se câștigă bine. Pe vremea aia în Cluj exista un singur domeniu. De fapt, cred că și acum există un singur domeniu în care chiar poți să câștigi bine de la început.

Acela era IT-ul, mai exact programarea. Așa că am decis că o să merg mai departe la mate-info. O să mă concentrez pe partea de programare. O să fac tot ce-mi stă în putință ca să am un job cât mai bun în domeniu. 

Bineînțeles, am intrat la mate-info și lucrurile nu erau așa cum mă așteptam. Inevitabil am avut profesori care mă băteau la cap să învăț la biologie, fizică, chimie, geografie. Toate materiile astea care nu aveau legătură cu mate-info. Și atunci mi-am dat seama că pur și simplu trebuie să fac chestia asta pe cont propriu. Liceul nu o să mă ajute. Mi-am sat seama că în domeniul ăsta IT în care salariile sunt atât de mari și în care lucrurile se mișcă atât de bine, de fapt nu e chiar așa de ușor să intru. 

Totuși, nu voiam să renunț la visul meu. Mi-am dat seama că alte opțiuni pur și simplu sunt foarte greu de transformat în realitate. De exemplu, dacă aș fi vrut să fac medicină, ar fi trebuit să stau 6 ani în facultate. Trebuia să învăț foarte mult pe de rost și pe urmă să reproduc. Și nu știam alte domenii care mi-ar fi oferit o prosperitate cât de cât bună.

Determinarea

Și atunci am decis că voi fi 100% pe informatică. De fiecare dată când lucrurile mi se păreau grele, aveam mare noroc că mă întâlneam cu un vecin care era programator. Încă țin minte cât de fericit am fost într-o zi când îmi povestea că a obținut un job în programare pe 1000 de euro, care la vremea aia, 2009, 2010, erau foarte mulți bani. Încă îi țin minte entuziasmul pe care îl avea pe față. I se citea că e foarte fericit, că se bucură că în sfârșit a ajuns în punctul ăla.

Mă gândeam că vai de capul meu, cu 1000 de euro dacă eu i-aș avea, aș putea să-mi iau un calculator de gaming și să-mi rămână bani pe lângă. Lucru care mi se părea incredibil. Ce vreau să fac foarte clar de la început e că eu nu am fost pasionat de informatică. Nu a fost o alegere de genul: Ok, ce-mi place mie cel mai mult să fac. Ok, îmi place să stau la calculator.

Chiar țin minte niște certuri pe care le aveam cu părinții mei în care le spuneam că eu niciodată n-o să fiu ca și ei. Eu n-o să am un job de birou, n-o să stau tot cu privirea într-un ecran sau în niște cărți. Eu o să fac ceva mai interesant, ceva pe afară, ceva care să implice oameni.

Totuși, n-am avut alte opțiuni și am stat și am lucrat. Nu-mi păsa că nu-mi place neapărat așa de mult, că lucrurile sunt grele, că apar obstacole pe care nu știu cum să le depășesc.

Informatica e singura opțiune

Pur și simplu mi-am dat seama că asta e singura mea șansă către prosperitate. Către un punct în care să nu mă mai îngrijorez când mă duc la o ieșire cu colegii de clasă, de coloana aia de preț din meniu. Pentru că știu că ăsta era un lucru foarte important pentru mine pe vremea aia. Primeam foarte puțini bani de la părinți și atunci ce trebuia eu să fac e să am foarte mare grijă de ei ca să-mi ajungă pe toată luna sau pe toată săptămâna.

Totuși, lucrurile nu aveau să rămână așa. Chiar dacă la început informatica mi se părea grea, frustrantă. Nu-mi plăcea că trebuia să stau la calculator. După un an, un an jumătate, lucrurile au devenit mult mai plăcute.

Chiar a început să mă prindă informatica, să-mi placă să stau la calculator. Să descopăr lucruri noi, să creez programe. Să fac lucruri pe care să pot să le arăt și altora pe calculator, oameni care nu înțeleg informatică. Dar să vadă că asta e o chestie pe care eu am făcut-o, să le arăt că am făcut chestia asta. Și încet încet m-a prins tot mai mult microbul ăsta până când am ajuns în facultate să plec la internship-uri să văd roadele muncii mele. 

Concluzia

Ok, de ce ți-am spus toată povestea asta? Ideea e că foarte multă lume crede că dacă vrei să ajungi un programator trebuie să fii pasionat, trebuie să-ți placă să stai la calculator, să fii bun la mate, să ai un liceu de mate-info. Toate chestiile astea sunt false.

Lucrurile care contează de fapt e în primul rând să lucrezi serios, să nu te dai bătut atunci când dai peste obstacole, atunci când lucrurile devin grele. Și să ai pe cineva care să te îndrume, să ai un mentor care să-ți arate calea, să-ți arate care sunt lucrurile pe care trebuie să le faci. Ca să nu stai singur să te bați cu capul de pereți ca să reinventezi roata.

Și atunci o să vezi că dacă continui să faci lucrurile astea, o să ajungi chiar și în punctul în care poți să câștigi câteva mii de euro pe lună ca programator. După câțiva ani de experiență vine punctul în care îți permiți vacanțe mișto, în care îți permiți să-ți cumperi ultimul model de telefon și să-ți cumperi toate lucrurile la care poate visai.

La fel cum visam eu când eram mic să-mi iau un calculator de gaming. Pentru că culmea, după nici un an de lucrat în programare deja îmi permiteam toate chestiile pe care le visam la început. Îmi permiteam să fac lucrurile pe care voiam, să-mi cumpăr mai ales lucrurile pe care mi le doream.      

Dacă ești începător și vrei să înveți bazele programării gratuit, fă-ți un cont pe https://wellcode.ro

Dacă ești hotărât să lucrezi serios cu noi, înscrie-te la o ședință de consultanță gratuită =>  https://cariera.wellcode.ro