Iată părerea unuia dintre clienții Wellcode despre programul de mentorat. Mai jos veți vedea și o descriere legat de cum s-a descurcat.

Autor: Dan Beșu

Săptămâni: 25

Ore lucrate: 547

Ore de somn: 8/noapte

Ce ai realizat în acest program?

Înainte să încep acest program, scopul meu principal consta în trecerea printr-o rampă de lansare pentru viitoarea mea carieră. Inițial nu eram sigur ce îmi doream. Nu știam dacă acest domeniu e potrivit pentru mine. Nu eram sigur dacă voi face față dinamismului pe care îl presupune. Tot ce aveam în cap era vag, iar singura mea țintă era intratul la o facultate recunoscută, într-un oraș cu oportunități.

Ca nivel nu mă vedeam foarte jos. Admiterea mi se părea realizabilă. Iar singurele mele repere erau fie olimpicii, care mi se păreau dintr-o cu totul altă specie umană, fie cei care nu știau mai nimic. Iar pe lângă a doua categorie mă vedeam într-o lumină bună. Primul lucru pe care l-am realizat a fost faptul că nu eram atât de bun pe cât mă credeam. Locul în care stăteam nu era chiar atât de confortabil.

La început nu eram în stare să îmi imaginez clar cum funcționează matricile și vectorii. Știam două sortări pe de rost, structurile mi se păreau foarte greoaie, backtracking-ul și eficiența timpului imposibile. Iar grafurile și STL-urile și olimpiada inutile. Programarea pe care o știam era ca niște piese dintr-un puzzle amestecat.

Cunoștiințele și abilitățile mele de acum, comparate, arată în felul următor. Văd vectorii și matricile ca cele mai de bază lucruri de care mă folosesc natural. La fel ca acele sortări de care vorbeam. M-au învățat mult mai mult decât cum să pun unele numere în fața altora. Folosesc structuri în aproape orice problemă pentru claritate. Vizualizez clar recursivitatea. Backtracking-ul nu mai e o problemă, ci doar un brute force. Gândesc eficient fără să-mi impun asta. Grafurile îmi sunt dragi și m-au ajutat foarte mult. Iar despre STL-uri nu pot să spun decât că îmi pare foarte rău că nu le pot folosi în bac și admitere.

Lucrul pentru olimpiadă m-a ajutat enorm de mult. Acum toți cei care participă la naționale nu mi se par decât niște oameni la fel de dezvoltați mental ca mine. Doar că ei au avut norocul și inspirația de a se apuca mai devreme de treabă. Dacă înainte nici nu mă gândeam la olimpiadă, pentru o bună bucată de timp a fost scopul meu principal. Uneori chiar mai important decât admiterea. Pentru că, așa cum spune un sportiv pe care îl urmăresc: “If the training is hard, competitions will be easy”. Acesta e lucrul pe care îl simt acum în legătură cu admiterea.

Chiar dacă nu am fost primul pe lista de la județeană, sunt mândru de mine că am muncit asumat. Nu pentru a intra la facultate, ci pentru a deveni eu în sinea mea mai bun, mai matur și mai deschis în acest domeniu. Nu am nici un fel de emoții că nu voi face față la universitate. Iar ceea ce îmi doresc acum e să învăț cât mai multe și să ajung la un interniship în următorii ani.

În pricipal, acest program m-a făcut să muncesc pe bune, iar de aici au venit toate. Pot să fac o mulțime de comparații cu versiunea mea de acum aproximativ 6 luni. Înainte de a începe, nu mă simțeam capabil să învăț singur mai nimic. Nu reușisem niciodată să învăț din tutoriale și lecții de pe internet. Simțeam că trebuie să fie mereu cineva care să-mi explice și să se asigure că am înțeles. Lucru care acum s-a schimbat complet. Simt că pot învață o grămadă de lucruri de pe internet. Mă simt mult mai relaxat și deschis când citesc ceva ce nu am făcut până acum.

Din punctul de vedere al mentalității sunt și aici o nouă versiune. Cum am mai spus, singurul lucru pe care îl vedeam era intratul la facultate, în rest era ceață. În schimb, în momentul de față, nu mai consider facultatea decât ca o nevoie socială. E o foarte mică rampă către profesia în acest domeniu și o deschidere către un viitor internship. Totodată, mă simt capabil să-mi alcătuiesc un traseu pentru următorii ani. Iar lucrurile încep să fie mai clare.

Pe lângă toate astea, am realizat că toți am pornit de undeva. Iar nivelul intelectual/social/profestional e doar însumarea orelor pe care le-am investit în îmbunătățirea noastră.

Ce a mers bine?

Acest program mi s-a părut o metodă foarte eficientă și profesionistă de a învăța/exersa/crește.

Programul de pe platformă:

Explicat într-o metodă foarte simplistă și prietenoasă. La școală informatica pare sumbră, complicată și uneori foarte învechită. Pe platformă am perceput lecțiile ca fiind foarte ușoare de înțeles, cu legătură în viața reală și cu foarte mult sens. Dacă e să compar, pe platformă am băut lapte timp de 5-6 săptămâni, cât mi-a luat să termin materia, iar la școală vodka timp de 3 ani.

Modul de abordare:

Ceea ce m-a făcut cu adevărat să avansez și să prind drag de acest domeniu a fost faptul că nu a trebuit să învăț nimic pe de rost. Ci doar să-mi îmbunătățesc gândirea logică și răbdarea. M-a ajutat foarte mult acest lucru, pentru că acum pot să rezolv probleme de la zero, fără să mă gândesc oare cu ce seamănă și cum “se face”.

Interacționarea cu mentorii:

Nu vreau să ridic în slăvi pe nimeni, și nici nu vreau să ies în evidență cu chestia asta, dar tot respectul pentru Petru și Andrei. Pe lângă programul de mentorat “Cum să ajungi programator”, ar trebui să înființeze un program “Cum să fii profesor”. Toate răspunsurile primite m-au făcut să gândesc. Iar faptul că nu se dau indicații directe și rezolvări e perfect. Acesta e rolul pe care ar trebui să îl aibă un îndrumător, să te facă pe tine să rezolvi problema, nu să o rezolve el.

Call-urile

După fiecare call mă simțeam mai motivat și mai puternic. Mentorii nu au fost niște personalități superioare, ci erau niște prieteni care erau în stare să te ajute până și cu trezitul dimineața. Orice dificultate era discutată într-o atmosferă foarte plăcută, iar atitudinea lor a fost perfectă, știu când să te “certe” și când să te laude.

Ce aș fi putut să fac diferit?

Tot ce e în materie de minus în acest prgram ține exclisiv de mine și de cum mi-am reglat stresul, energia și avântul. Pe la jumătatea programului am avut o perioadă cu niște probleme personale pe care le-am lăsat să mă tragă în urmă și de care mi s-a părut destul de greu să mă dezlipesc. Am avut momente când am fost leneș, în care nu mă puteam concentra și în care îmi era frică și evitam să mă apuc de lucruri complicate. Nu vreau să folosesc acele lucruri ca pe o scuză, ci am menționat asta în acest raport pentru că vreau să îmi asum tot ce am făcut și să învăț din greșeli.

Cu timpul am învățat că e doar o chestiune de mindset. Mi-am dat seama că trebuie să văd lucrurile așa cum sunt. Iar când nu pot să fac asta, trebuie doar să cred varianta care mă ajută mai mult. De exemplu, înainte de olimpiadă am avut momente în care simțeam că oricât aș lucra, tot n-o să scot o poziție decentă. Iar într-un moment de genul m-am gândit cum ar fi să intru la națională. Am observat că mă simțeam mai bine gândindu-mă la asta, decât imaginându-mi că n-o să înțeleg cerințele problemelor și că n-o să fac nimic. Dar până la urmă nici una dintre variantele astea nu erau reale. Erau doar gânduri, păreri și predicții legate de ceea ce o să se întâmple. Uar ca să am eficiență, trebuia să cred în cea care îmi dădea energie și putere de lucru.

Care sunt obiectivele tale pentru viitor?

În timpul facultății vreau să intru în cercuri de oameni de la care am ce învața pentru a-mi clădi o carieră de succes. Îmi propun să iau parte la cel puțin un internship la o firmă de renume. Să învăț cât mai multe, să îmi fac o experiență cât mai variată de la cât mai multe interviuri și companii. Să ajung în poziția de project manager, iar într-un final să îmi pun in aplicare ideile de afaceri și visurile pe care le am.

Alte lucruri pe care ai dori să le împărtășești?

Va mulțumesc pentru crearea acestui program, care nu mi-a oferit doar rampa de lansare pe care mi-o doream, ci mi-a pus în spate o rachetă și simt că am decolat deja. Am cunoscut aici niște oameni care mi-au dat încredere în mine și cu care sper să țin legătura cât mai mult timp.