În 2010 eram în clasa a 9-a. Am avut un noroc foarte mare pentru că mă calificasem la Națională. Nu eram eu cine știe cât de bun. De fapt, eram la nivelul clasei, un pic mai muncitor decât alții. 

Cum am ajuns la Națională

Atunci am participat la faza județeană, unde am avut foarte mare noroc. Am citit o problemă greșit. Am făcut o soluție mai simplă care mi-a adus puncte și care m-a făcut să mă calific la Națională.

Am ajuns la Națională unde erau toți cei mai buni din țară. Acolo am făcut 0 puncte în prima zi. Deși nu mă descurcam super bine la concursuri sau la examene școlare și alte lucruri, niciodată nu făcusem 0 puncte. A fost primul meu eșec total. Când m-am văzut acolo pe clasament, am simțit un gol în stomac ca și cum m-ar fi lovit cineva cu pumnul foarte tare. Nu-mi venea să cred ce se întâmplă.

Ca să facă lucrurile și mai rele, un coleg m-a sunat după ce a văzut rezultatele și m-a întrebat: “Bă, Petru, am văzut rezultatele de la Națională. E adevărat că ai făcut 0 puncte?”. Și chestia aia a făcut lucrurile mult mai rele pentru mine. Nu mai suportam. Eram super frustrat. Am început să vorbesc cu toată lumea de la Națională pe care o prindeam. Toți care erau mai buni decât mine, adică toți. Am început să-i întreb: “Tu cum te pregătești? Ce trebuie să știi? Cum rezolvi probleme? Ce fel de probleme rezolvi?”.

După ce am făcut chestia asta, olimpiada se termina. Ca și bonus, pentru că am făcut un punctaj așa de slab, a trebuit să mă întorc mai repede. Adică nu am stat până la sfârșitul olimpiadei. La olimpiadă mai era o probă de baraj de două zile. Deci stăteai două zile în plus. Eu a trebuit să mă întorc acasă. Eram singurul din Cluj care pleca fără să participe la proba de baraj. Am zis că nu se poate, anul următor o să am un rezultat foarte bun la Națională. 

Deși am fost unul dintre singurii din clasă, dacă nu cumva singurul din clasă, care se calificase la o faza națională a olimpiadei și până să ajung la Națională, mă bucuram de un status de mini-celebritate. După ce m-am întors, totul s-a distrus pentru că am avut un rezultat foarte slab.

Trebuia să-mi recuperez lecții la biologie, la fizică, la chimie, la toate materiile pe care le uram și nu mai suportam. Încercam să-mi folosesc fiecare minut liber ca să lucrez la informatică. Să mai scriu niște cod, să mai găsesc niște probleme interesante. Dar pur și simplu nu-mi permitea timpul. Și eram foarte frustrat din cauza asta. 

Cum m-am pregătit după

Așa că în momentul în care au devenit lecțiile mai ușoare, am profitat. Atunci când se așternea atmosfera aia de vară, de relaxare. Nu mai trebuia să faci teme, nu mai țineai toate orele la școală. Atunci am început să mă pregătesc foarte serios. Pe vremea aia nu prea știam de site-urile online de pregătire. Știam doar de Infoarena și am încercat să fac rost de niște cărți de programare, de niște probleme.

Am început lucrul. Totuși, nu după multă vreme, părinții mei au decis că plecăm în vacanță la casa bunicilor. Unde nu aveam internet și împărțeam un laptop cu tata. Așa că de dinainte i-am rugat să-mi printeze niște articole pe care le găsisem. Mai aveam două cărți cu materia de olimpiada de liceu. Și am pornit în călătorie. 

Acolo în fiecare zi, pentru că nu aveam internet, nu aveam prieteni, mă sculam dimineața, mâncam și mă puneam fie să lucrez la laptop dacă laptopul era liber, fie să citesc ceva nou din carte. Învățam total haotic. Luam tot felul de lecții la întâmplare, citeam. Încercam să le aleg pe cele mai ușoare, pe cele pe care le înțeleg. Răsfoiam cartea aia. Când nu înțelegeam ceva, schimbam la altă lecție. După aia reveneam la ea.

Începeam totuși încet încet să mă prind de lucruri. Să pot să scriu programe care să rezolve câteva probleme de olimpiadă. De multe ori greșeam și citeam soluția prea repede. Din cauza asta, chiar dacă pot să zic că am trecut prin toată materia din liceu de olimpiadă, nu mă descurcăm să rezolv probleme mai avansate. Adică doar problemele de bază. Erau lucruri pe care le înțelegeam, erau lucruri pe care nu le înțelegeam în detaliu. Lucrul care rămânea constant era dorința de a reuși.

Țîn minte că în loc să fiu odihnit la sfârșitul verii, eram foarte obosit. De multe ori nici măcar nu mai reușeam să mă concentrez. Pentru că lucram total haotic, cât de mult apucam și in moduri foarte proaste.

Un alt lucru foarte interesant era că nu aveam internet. Cred că lucrul ăsta a fost un lucru foarte bun. Atunci când rezolvam o problemă, eu nu puteam să o trimit direct să fie evaluată automat pe Infoarena. Asta însemna că eu trebuia să stau să mi-o verific.

Țîn minte că rezolvam patru cinci probleme, după aia mă duceam la unchiul meu care avea internet. Băgam stick-ul în calculator și îmi trimiteam problemele. De cele mai multe ori nu luam 100 de puncte. Așa că încercam atunci repede să corectez, să mai rezolv o dată problema. De cele mai multe ori nici asta nu-mi reușea. Așa că trebuia să mă întorc acasă, să mai stau vreo două zile să mai rezolv problema și după aia să o trimit din nou. În paralel continuam cu citirea lecțiilor. Și până la urmă, la finalul verii am reușit să parcurg totul din cartea aia și m-am simțit foarte împlinit. 

După aia ca bonus, ca să știți ce am făcut pe urmă, mi-am setat un scop. Mi-am setat un scop să rezolv 100 de probleme pe lună. Niciodată nu-l atingeam. Doar că aveam scopul ăsta foarte clar în minte. Adică o lună în care nu aveam 100 de probleme rezolvate era o lună eșuată.

Care a fost soluția

Mi-am dat seama când am ajuns acasă și am început din nou să am acces la internet, să pot să citesc cât mai multe probleme, nu am progresat foarte mult. Adică știam să rezolv probleme foarte simple cu grafuri. Știam să rezolv probleme foarte simple cu recursivitate. Poate și un pic de backtracking. Dar deși știam metodele astea și aș fi putut rezolva probleme de nivel de clasă, nu reușeam să rezolv problemele de olimpiadă. Problemele care mă interesau pe mine de fapt.

Atunci am început să-i bat la cap pe ai mei să-mi găsească un profesor. Am spus că eu nu am cum să mă pregătesc singur. Am lucrat toată clasa a 9-a la informatică, m-am dus la Națională, am luat 0 puncte. După aia am lucrat trei luni de vară și eu totuși încă nu sunt capabil să fac probleme de Județeană singur.

Mi-am găsit primul profesor, tot un fost olimpic ca și mine. M-a învățat cum să învăț. M-a învățat să stau să mă gândesc la probleme, să le analizez. Și în anul următor am luat mențiune la Națională, medalie de argint. De data aceea am reușit să-mi păstrez statutul de vedetă. Nu doar în clasă, ci și în școală. 

Ce am vrut să subliniez prin povestea asta e că deși am lucrat toată vara încontinuu foarte multe ore până la extenuare, rezultatele nu au fost foarte bune din cauză că n-am avut un profesor care să mă îndrume. 

Dacă ești începător și vrei să înveți bazele programării gratuit, fă-ți un cont pe https://wellcode.ro

Dacă ești hotărât să lucrezi serios cu noi, înscrie-te la o ședință de consultanță gratuită =>  https://cariera.wellcode.ro